Teoria inteligenţei multiple a fost dezvoltată în anul 1983 de Howard Gardner, profesor la Universitatea Harvard.

,,Concepţia stralucită a lui Howard Gardner asupra competenţei individuale a schimbat faţa educaţiei în cele două decenii trecute de la publicarea lucrării sale clasice, Frames of Mind. Mii de educatori, părinţi şi cercetători din întreaga lume au explorat implicaţiile practice şi aplicaţiile teoriei inteligenţei multiple – ideea importantă că există capacităţi umane distincte, de la inteligenţa muzicală la cea implicată în înţelegerea de sine.” (Mihaly Csikszentmihalyi)

“Dacă am aplica măcar o fracţiune din cunoaşterea pe care o promovează Gardner, educaţia ar duce în sfârşit la acea înţelegere mai profundă care ar trebui să fie scopul său fundamental.” (Rexford Brown)

,, În viziune psihometrică clasică, inteligenţa este definită operaţional, drept capacitatea de a răspunde clar întrebărilor din testele de inteligenţă, nu se schimbă mult cu vârsta, cu calificarea sau experienţa; este un atribut înnăscut sau o facultate a individului. Teoria inteligenţei multiple pluralizează conceptul tradiţional. O inteligenţă este o capacitate computaţională – o capacitate de a procesa un anumit tip de informaţie – care se găseşte în biologia umană şi în psihologia umană. O inteligenţă implică capacitatea de a rezolva probleme sau a crea produse care au importanţă într-un context cultural, particular sau într-o comunitate. Aptitudinea de rezolvare a problemelor permite persoanei să abordeze o situaţie în care trebuie atins un obiectiv şi trebuie localizată cea mai potrivită cale spre obiectiv.” (Howard Gardner)

Tipurile de inteligenţă, cele 8 dimensiuni fundamentale ale conceptului de inteligenţă multiplă, potrivit teoriei lui Howard Gardner, sunt: verbală/lingvistică, logico-matematică, spaţială, kinestezică, muzicală, intrapersonală, interpersonală şi naturalistă.

Teoria inteligenţei multiple extinde orizontul posibilităţilor de învăţare/asimilare a cunoştiinţelor dincolo de metodele convenţionale utilizate în majoritatea şcolilor.

,,Adâncurile minţii noastre rămân secrete. Nimeni nu poate să spună minţii exact ce să facă. Aşa cum văd eu, provocarea pentru minte este cum să dea un sens experienţei, fie că este experienţa din stradă sau din sala de curs. Mintea utilizează la maxim resursele aflate la dispoziţia sa – iar acele resurse constau din mai multe inteligenţe. Poate că vreodată vom fi în stare să privim creierul şi să observăm care dintre inteligenţe este activă cand ascultăm un curs sau compunem un cântec.” (Howard Gardner)