Dintr-un motiv sau altul, unii copii nu isi dezvolta abilitatile de socializare la fel de usor  ca toti ceilalti. Pot cauta sa interactioneze cu alti copii de seama lor insa, fiind nevoiti sa se confrunte cu respingeri repetate, daca nu chiar sa fie supusi la tratamente injositoare, se retrag in sanul familiei si se inchid in sine.

Probabil ca nu exista ceva mai dureros pentru un parinte decat sa fie martor la respingerea sistematica a propriului copil. Parintii trebuie sa fie la curent cu problemele cu care se poate confrunta un copil in societate si sa fie capabili sa dezvolte solutii viabile, tratand totul la fel de serios ca o problema de sanatate sau ca pe  cele legate de scoala. Exista anumite recomandari care, daca sunt urmate intocmai, pot ajuta copiii cu astfel de probleme, numai daca parintii sunt dispusi sa le aloce timp si sa ia initiativa.

probleme sociale

Toti copiii trec prin anumite faze definitorii in ceea ce priveste com         portamentul lor in societate. Copiii cu varsta cuprinsa intre 2 si 4 ani se pot juca foarte linistiti singuri, gangurind in lumea lor, interactionand din cand in cand cu parintii, aratandu-le diverse „comori”. Daca se intampla ca un alt copil sa intervina in acest proces, s-ar putea sa se trezeasca lovit cu o jucarie sau alungat din joc.

Mai apoi urmeaza perioada in care copilul devine dornic si capabil sa se joace cu inca un copil, pe masura ce concepte ca „a imparti”, „a face cu randul”, a fi „primul” sau „ultimul” incep sa se contureze si sa se dezvolte. Insa acest proces nu este unul simplu; pot aparea mereu esecuri insa acei parinti care sunt curajosi vor fi de neclintit atunci cand tovarasul de joaca al fiului sau pleaca plangand acasa sau cand acesta da buzna pe usa, strigand din rasputeri „Il urasc pe X. Nu am sa ma mai joc niciodata cu el!” Bineinteles, este mai mult ca sigur ca cei doi se vor juca din nou impreuna ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si asta in mai putin de o ora.

In cele din urma grupul se mareste, 3-4 copii facandu-si loc in „cercul jocului” si pana in clipa in care copilul ajunge la gradinita, acesta va putea sa se bucure din plin de astfel de experiente de interactiune in grup, fiind capabil sa socializeze fara probleme.

programare sociala

Sunt anumite momente cand un parinte trebuie sa ceara ajutor; de multe ori se intampla ca mama sa fie cea care, fiind necesar sa rezolve anumite probleme, va cerceta toate optiunile pe care le are la dispozitie pentru ca gasi un „candidat” viabil pentru a deveni partener de joaca pentru copilul sau.

Este recomandabil ca aceasta sa incerca sa abordeze mama copilului respectiv pentru a ii explica situatia. Ar trebui sa ii ceara acesteia sa ii „imprumute” copilul pentru o vizita supravegheata. In astfel de cazuri se accepta propunerea unei „recompense” pentru influentarea parintelui. O oportunitate buna de socializare ar fi o petrecere-surpriza sau un „ceai dansant”. Racoritoarele pot fi servite la inceput, apoi copiii se pot juca putin (subliniez, putin). In clipa in care unul dintre copii da semne de plictiseala, vizita ar trebui intrerupta. Prima vizita ar trebui sa se incheie intr-o nota pozitiva daca dorim sa mai urmeze si altele.

Pe masura ce astfel de vizite devin din ce in ce mai uzuale, mama poate structura anumite activitati pe care copiii le pot intreprinde fara implicarea ei directa, cum ar fi joaca cu baloane de sapun sau modelarea plastilinei. Daca activitatea decurge fara probleme, ea ar trebui sa se retraga pret de 5-10 minute, ramanand insa permanent atenta pentru a putea interveni daca lucrurile iau o turnura nedorita.

pasul urmator

In cele din urma, daca lucrurile continua sa progreseze, copilului ar trebui sa i se permite scurte vizite in casa vecinului. Acestea de asemenea ar trebui sa fie structurate. Mama ar trebui sa insoteasca copilul si sa stabileasca ora la care sa se intoarca pentru a-l recupera, specificand de asemenea ca trebuie sa fie contactata telefonic daca vizita trebuie sa fie intrerupta. Nu ar trebui sa il „predea” pe micut iar apoi sa se indrepte glont catre primul mall. Se prea poate ca acesta sa intre in panica in timpul primei sale experiente majore si sa se decida ca vrea sa mearga acasa „acum!”.

Treptat, aceasta structura poate deveni din ce in ce mai „relaxata”. Poate ca mama va trebui doar sa il insoteasca pe copil pana la coltul strazii si sa il urmareasca in timp ce parcurge restul drumului singur. In cele din urma, copilului i se poate permite sa mearga singur, telefonandu-i mamei odata ce a ajuns la destinatie. Bineinteles, cu putin noroc, dezvoltarea sociala si varsta biologica vor merge mana in mana pana cand copilul va putea sa isi viziteze singur prietenul atunci cand doreste el, fara a fi nevoie de planificari laborioase. Nu-i asa, spontaneitatea este o componenta cruciala a jocului.

Avertisment: in zilele noastre, cand  pericolele pandesc la tot pasul, este dezirabil ca parintii sa fie foarte atenti atunci cand se decid sa isi lase copilul sa mearga in vizita, fie chiar si in acelasi cartier. Un parinte ar putea incerca sa rezolve aceasta problema urmarindu-si pas cu pas copilul, ascunzandu-se mereu dupa cate un copac sau gard. Copilul va  crede astfel ca merge singur si va deveni din ce in ce mai increzator in propriile forte, in timp ce mama se asigura ca acesta ajunge teafar la destinatie.

jocul in grup

Este timpul sa largim grupul prietenilor de joaca ai copilului, iar aceasa experienta este una repetitiva, cu mama creand la inceput noile contacte, fiind constant pregatita sa incheie intalnirea daca apar tensiuni. Joaca in grup pare a fi un teren propice pentru aparitia conflictelor, frecventa acestora fiind mult mai mare decat in cazul jocului in doi. In astfel de cazuri copiii au tendinta sa formeze grupulete si sa devina partinitori. Insa si aceste

incoveniente pot fi rezolvate daca parintele este creativ si inovator. Nimic nu este mai eficient decat schimbarea rapida a subiectului (se mai numeste distragerea atentiei). Idei ca

„Cine vrea sa ma ajute sa fac niste prajituri?” sau „Cine stie sa spele masina?” pot face minuni.

limbaj nepotrivit

Copiii cateodata pot experimenta si utiliza limbajul in mod nepotrivit, incluzand aici utilizarea blasfemiilor, fara a le intelege insa sensul. Cum sa abordam astfel de situatii? Cu fermitate si cat mai repede! Daca nu intervenim decat dupa o perioada de timp, „corectia” isi va pierde din tarie. Este necesar sa se utilizeze sintagme dure (rostite insa fara furie) cum ar fi „Noi nu vorbim asa in familia noastra”. Asta este tot ceea ce trebuie sa faceti, reusind astfel sa va controlati copilul, evitand insa sa il puneti la punct in fata prietenilor.

comportament nepotrivit

Aici se aplica aceleasi principii. Impinsul, inghiontitul, lovitul sau poznele nelalocul lor trebuie sa fie inabusite de la bun inceput.. Nu este necesar sa tineti morala. Explicatii ca  „Te trimit la tine in camera pentru ca l-ai impins pe X” sunt mai mult decat suficiente. Nu e cazul sa intrebati din ce motiv a facut ce a facut, asa ceva doar agravand situatia, diminuand totodata puterea punitiva a actiunilor ulterioare. Da, vor fi momente cand copilul va fi fortat sa se apere, iar in astfel de momente este de preferat sa impiedicati orice interactiune cu un alt copil care s-ar parea ca incearca sa abuzeze de micutul dumneavoastra.

colaborarea cu profesorul

Toata interactiunea sociala de care a avut parte copilul dumneavoastra se va reflecta in comportamentul acestuia in momentul in care incepe scoala, iar profesorii acestuia va vor fi foarte recunoscatori. (prea adesea copilul incepe scoala fara a fi pregatit sa faca fata interactiunii sociale, parintii asteptandu-se ca profesorul sa il invete bazele acestei „arte”). Cei mai multi profesori vor raspunde pozitiv in cazul unei propuneri de a participa la o intrevedere pe tema nevoilor sociale. Intr-un astfel de cadru trebuie sa incercati sa povestiti ce l-ati invatat de acasa. Puteti discuta necesitatile copilului dumneavoastra, care simte nevoie unui prieten special. Dupa ce va fi pus in tema in ceea ce priveste personalitatile copiilor din clasa, poate ca profesorul va reusi sa gaseasca un alt copil cu nevoi similare, care sa faca echipa buna cu micutul dumneavoastra. Pentru a-i intoarce serviciul, puteti sa va oferiti voluntar in cazul anumitor evenimente speciale (scenete, petreceri la nivel de clasa etc).

In decursul perioadei de crestere din punct de vedre social vor exista anumite mici satisfactii, insa in mod cert drumul va fi presarat si cu cateva dezastre majore. Parintii insa nu trebuie sa se descurajeze. Copiii pot inregistra apogeuri de dezvoltare fizica, intelectuala sau sociala, urmate de perioade de stagnare sau chiar de regresie.

Cuvintele cheie sunt strategie, distractie si simplitate. Atitudinile cheie sunt caldura si optimismul. Iar daca va tratati copilul ca pe o fiinta umana in plina dezvoltare este foarte probabil ca si ceilalti copii sa simta aceasta atitudine din felul sau de a se comporta.

copii cu nevoi speciale

Copiii diagnosticati cu Sindromul Deficitului de Atentie(ADHD) si cu probleme de invatare au nevoie de ajutor suplimentar pentru a isi dezvolta aptitudinile sociale. Impulsivitatea si pragul extrem de scazut de toleranta date de ADHD pot conduce la relatii sociale disfunctionale. Copiii care nu se pot concentra indeajuns nu reusesc sa faca fata in societate iar astfel nu reusesc sa isi insuseasca aptitudinile sociale prin propriile puteri. Copiii cu probleme de invatare pot intampina greutati in a procesa informatia venita din mediul social sau pot avea dificultati de exprimare. O resursa excelenta care va poate ajuta sa lucrati cu astfel de copii este „No one to play with”- „Nu are pe nimeni cu care sa se joace”. Aceasta carte contine multe sfaturi practice indreptate catre parinti, in urma carora acestia pot obtine rezultate vizibile.

„No One to Play With: The Social Side of Learning Disabilities” - Betty B. Osman (amazon.com)

„Inteligenţa emoţională - editia a III-a” - Daniel Goleman (ed. Curtea Veche)

„Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor” - Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander(ed. Curtea Veche)

In primul rand, propunem parintilor sa-si largeasca conceptul de arta. Daca esti brutar sau bucatar, daca iti place sa aranjezi florile, daca apreciezi aranjamentul armonios al obiectelor din casa ta, esti un artist. Aceste expresii de creativitate sunt la fel de legitime si valoroase ca cele ale pictorilor sau ale altor oameni pe care-i numim artisti.

Daca esti un om de stiinta si iti place sa inventezi sau sa experimentezi, aduci un simt artistic muncii tale si te poti defini ca artist.

Rolul parintilor si al profesorilor este sa expuna copiii unei diversitati de materiale pentru a le forma simtul artistic. Odata ce varietatea este oferita, copiii pot lua apoi o decizie de a dori sau nu sa foloseasca aceste materiale. Dar fara expunere, nu exista aceasta posibilitate.

Artistii in devenire au o predispozitie creativa ce nu poate fi exprimata decat in cazul unei expuneri la arta. Daca incepi de timpuriu, exista o mare oportunitate ca aceasta predispozitie sa fie identificata si, ca urmare, sa creasca odata cu copilul.

Arta este un mod minunat de a inregistra evolutia cresterii copilului tau. Asa cum veti observa de-a lungul timpului imbunatatiri cu privire la scris si la citit, asa veti observa imbunatatiri si in cadrul creatiilor de arta.

Arta este o buna modalitate pentru copii de a lua decizii si de a rezolva probleme. Fiecare pas implica luare unei decizii: ce culoare sa foloseasca, cum sa traga linia, cat de mare sa fie desenul. Cu fiecare decizie luata, desenul se apropie mai mult de viziunea pe care o aveau. Toata lumea are imaginatie. Arta duce imaginatia un pas inainte. Prin arta, copiii creaza ceva care, pana in acel moment, a fost numai imaginat. Astfel, ei creaza manifestari vizuale ale unor idei abstracte.

Copii ce pot avea probleme in alte domenii ale curriculei de invatamant pot sa-si elibereze expresivitatea prin arta. Este un fel de de a descoperi talentul ce alfel nu putea fi vazut.

Arta inseamna comunicare de idei, sentimente si solutii intr-o alta maniera decat cea verbala sau scrisa.

Observati diferenta dinte un autoportret facut de un copil de gradinita cu lucrarea unui copil de clasa a treia.

Intr-un studiu national desfasurat timp de 10 ani la Universitatea Standford, s-a descoperit ca tinerii implicati in programe optionale educative nonformale bazate pe dezvoltarea creativitatii artistice in comunitati slab finantate, in comparatie cu alti studenti, erau:

• de patru ori mai capabili sa castige un premiu academic;

• de opt ori mai probabil sa primeasca un premiu pentru servicii comunitare.

• de trei ori mai posibil sa castige un premiu pentru prezenta sa la scoala.

• de patru ori mai probabil sa participle la o olimpiada de matematica sau de stiinta.

Este tipic ca cei care finanteaza programe scolare sa vada artele vizuale si de interpretare ca pe niste capricii – programe ce pot fi adugate numai cand exista suficienti bani pentru ele si primele scoase in cazul unei crize bugetare.

Este o cale buna pentru copii sa ia decizii si sa rezolve probleme. Fiecare pas implica luarea unei decizii: ce culoare sa foloseasca, cum sa traga o linie, cat de mare sa fie desenul. Cu fiecare decizie desenul se apropie si mai mult de viziunea pe care o au.

Familile pot crea o balanta armonioasa in viata copiilor pentru a sustine dezvoltarea creativitatii. In continuare sunt oferite niste idei pentru a fi incorporate in viata dumneavoastra de familie:

1. Fii teatral cand le citesti copiilor. Inventeaza pe loc povesti cu recuzita si costume. Incurajeaza-i sa-si creeze propriile povesti pentru a le interpreta pentru tine.

2. Pastreaza costumele de Halloween pentru deghizari distractive. Adauga la colectie haine pe care nu le mai porti: palarii, esarfe, posete, pantofi si alte vechituri.

3. Creati un studio de arta in casa dumneavoastra. Folositi-l pentru a depozita o varietate de instrumente si materiale: creioane, markere,culori pentru desenat cu degetele, foarfece, creioane colorate, acuarele, pensule, lipici, hartie de marimi si texturi diferite, resturi de la renovarea casei, cutii si recipient de marimi diferite.

4. Extindeti repertoriul muzical acasa si in masina. Aventurati-va pe un teritoriu muzical necunoscut pentru ca astfel, copii dumneavoastra sa auda si altceva. Acest lucru poate fi facut cu usurinta prin ascultarea unui alt post de radio si prin casete sau cd-uri imprumutate sau cumparate.

5. Dansati impreuna in timp ce ascultati muzica acasa. Invatati-va copiii dansuri traditionale sau improvizati impreuna. Miscarea inseamna distractie si un bun exercitiu fizic.

6. Cantati impreuna. Invatati-va copiii cantecele dumneavoastra preferate. Multe permit improvizatie si pot fi adaugate numeroase rime haioase.

7. Orientati-va dupa programe de arta after-school, in weekend-uri, sau in timpul vacantei. Multe programe ofera astfel de posibilitati. Taberele artistice din timpul verii reprezinta o buna alternativa la traditionalele tabere sportive.

8. Creati un album impreuna. Puneti fotografi, suveniruri, desene, precum si ilustratii facute impreuna. In acest fel, nu numai ca veti avea o experienta comuna dar si amintirea ce va dura ani de zile. (daca utilizati hartie foto cu PH neutru)

Ingredientul cel mai important este interesul dmneavoastra. Fiti acolo sa apreciati si sa incurajati fiecare pas din devoltarea creativitatii copilului dumneavoastra.

Dificultatile de invatare sunt prezente la cel putin 10 la suta din populatie. Citind urmatoarele idei veti descoperi multe lucruri interesante despre deficienta de invatare si totodata vor fi sparte anumite mituri. Va vor fi oferite de asemenea solutii practice pentru a ajuta copiii si adolescentii cu deficiente de invatare sa-si imbunatateasca in mare masura performantele scolare, precum si stima de sine.

Ce sunt dificultatile in invatare?

Interesant este faptul ca nu exista o definitie clara si larg acceptata a deficientei de invatare. Din cauza naturii multidisciplinare a domeniului, exista o continua dezbatere cu privire la problema definirii; in prezent, in literatura de specialitate, exista cel putin 12 definitii. Aceste definitii disparate sunt de acord asupra anumitor factori:

• Cei cu dificultati de invatare au probleme cu achizitiile si progresul scolar. Discrepantele exista intre potentialul unei persoane de a invata si ceea ce invata ea de fapt.
• Cel cu dificultati de invatare prezinta un model de dezvoltare inegal (dezvoltarea limbajului, dezvoltarea fizica, dezvoltarea scolara si / sau perceptiva).
• Problemele de invatare nu sunt cauzate de factori de mediu.
• Problemele de invatare nu sunt cauzate de retardul mintal sau de tulburarile emotionale.

Care este frecventa deficientelor de invatare?

Specialistii estimeaza ca de la 6 pana la 10 la suta din populatia de varsta scolara are o problema de invatare. Aproape 40 % din copiii inscrisi in invatamantul special sufera de o deficienta de invatare. Se estimeaza ca exista de asemenea 6 milioane de adulti cu deficiente de invatare.

Care sunt cauzele deficientelor de invatare?

Pana in prezent nu se cunosc cauzele deficientelor de invatare. Totusi, unele observatii generale se pot face:

• Unii copii se dezvolta si se maturizeaza intr-un ritm mai lent decat altii de aceeasi varsta. Prin urmare, acestia nu pot fi in stare sa indeplineasca sarcinile cerute la scoala. Acest tip de deficienta in invatare se numeste intarziere in dezvoltare.
• Unii copii cu vederea si auzul normale pot interpreta gresit imaginile si sunetele de zi cu zi din cauza unor tulburari inexplicabile ale sistemului nervos.
• Problemele dinainte de nastere sau din copilaria timpurie pot influenta negativ capacitatea ulterioara de invatare a copilului.
• Copiii nascuti prematur si copiii care au avut probleme medicale la scurt timp dupa nastere pot avea deficiente de invatare.
• Problemele de invatare pot fi mostenite genetic.
• Deficientele de invatare sunt mai frecvente la baieti decat la fete, posibil pentru ca baietii au tendinta sa se maturizeze mai lent.
• Unele dificultati de invatare par sa fie legate de problemele de ortografie, pronuntie sau structura limbii.

Care sunt primele semne ale deficientelor de invatare?

Copiii cu deficiente de invatare prezinta o gama larga de simptome. Acestea includ probleme de citire, matematica, intelegere, scris, vorbire sau abilitati cognitive. Hiperactivitatea, lipsa de concentrare si de coordonare a atentiei pot fi, de asemenea, asociate cu tulburari de invatare, dar nu sunt dizabilitati de invatare propriu-zise. Principala caracteristica a deficientei de invatare este o diferenta semnificativa intre achizitiile copilului in unele domenii si inteligenta lui in ansamblu. Deficientele de invatare afecteaza de obicei cinci domenii generale:

• Vorbire: intarzieri, tulburari, precum si abaterile de la ascultare si vorbire.
• Scris: dificultati de citit, scris si de ortografie.
• Aritmetica: dificultati in efectuarea operatiunilor aritmetice sau in intelegerea conceptelor de baza.
• Cognitie: dificultati in organizarea si integrarea gandurilor.
• Memorie: dificultati in amintirea informatiilor si instructiunilor.

Printre simptomele legate de obicei de deficientele de invatare se afla:

• performantele slabe la testele de grup;
• dificultatea discriminarii marimii, formei, culorii;
• dificultate in interpretarea conceptelor temporale;
• imagine de sine distorsionata;
• inversari in scris si citit;
• neindemanare generala;
• slaba coordonare vizual-motor;
• hiperactivitate;
• dificultate in a copia cu exactitate dupa un model;
• lentoare in indeplinirea sarcinilor;
• aptitudini organizatorice sarace;
• usor derutat de instructiuni;
• dificultate cu rationamentul abstract si / sau cu rezolvarea problemelor;
• gandire dezorganizata;
• de multe ori ramane fixat pe un subiect sau o idee;
• memoria de scurta durata si de lunga durata deficitara;
• comportament impulsiv;
• lipsa de reflectare asupra consecintelor actiunilor;
• toleranta redusa la frustrare;
• agitatie in timpul somnului;
• slaba interactiune cu cei de aceeasi varsta;
• excesiv de agitat in timpul jocului de grup;
• judecata morala deficitara;
• aratarea afectiunii in mod inadecvat, neselectiv si adesea excesiv;
• intarziere in etapele de dezvoltare (ex.: motricitate, limbaj)
• comportament deseori indecvat situatiei;
• excesiv de credul; usor de manipulat de colegi;
• instabilitate in starea de spirit si incapacitatea de reactie;
• se adapteaza greu la schimbarile de mediu;
• usor de distras; dificultati de concentrare;
• dificultate in luarea deciziilor;
• lipsa de dominanta a unei maini sau ambidextru;
• dificultate cu sarcini care necesita secventiere.

Cand analizam aceste simptome, este important sa ramanem constienti de:

• Nimeni nu va avea toate aceste simptome.
• In randul populatiei cu deficiente de invatare, unele simptome sunt mai frecvente decat altele.
• Toti oamenii au cel putin doua sau trei dintre aceste probleme intr-o anumita masura.
• Numarul de simptome observate la un copil nu ofera o indicatie clara daca problema este usoara sau severa. Este important sa se ia in considerare cazul in care comportamentele sunt cronice si apar in grupuri.

Unele dintre aceste simptome pot indica dislexie.

Unele dintre aceste simptome pot indica o tulburare de deficit de atentie cu hiperactivitate (ADHD).

Ce ar trebui sa faca un parinte in cazul in care isi suspecteaza copilul ca ar avea probleme de invatare?

Parintele trebuie sa contacteze personalul institutiei de invatamant si sa solicite testarea si evaluarea copilului. Legea cere ca scoala publica sa ofere servicii de educatie speciala copiilor care au nevoie de ele. Daca testele indica faptul ca un copilul necesita servicii educationale speciale, comisia de evaluare se va reuni pentru a stabili un plan individual de invatamant (PIP), adaptat la nevoile copilului. PIP contine un plan de invatamant conceput pentru remedierea si compensarea dificultatilor copilului.

Totodata, parintele trebuie sa duca copilul la medicul de familie sau la medicul pediatru pentru un examen clinic complet. Copilul trebuie sa fie examinat pentru problemele corectabile (ex.: vedere slaba sau pierderea auzului), care pot determina dificultati la scoala.

Cum poate deficienta de invatare sa afecteze parintii copilului?

Cercetarile indica faptul ca reactia parintelui la diagnosticul de deficienta de invatare este mai pronuntata decat la orice alt diagnostic. Este de luat in considerare faptul ca in cazul in care un copil are retard mental sau un handicap fizic, parintele devine constient de problema inca din primele saptamani de viata ale copilului. Cu toate acestea, dezvoltarea prescolara a copilului cu deficienta de invatare este adesea lipsita de semne evidente si parintele nu suspecteaza ca exista o problema. Atunci cand este informat cu privire la problema de catre personalul din scoala/gradinita, prima reactie a parintelui este de a nega existenta problemei. Aceasta negare este, desigur, neproductiva. Parintele tinde sa ramana in acest stadiu pentru o perioada mai lunga de timp, pentru ca el nu este expus la frustrarile de zi cu zi ale copilului.

Cercetarile efectuate sugereaza ca parintele unui copil cu deficienta de invatare trece printr-o serie de emotii inainte de a accepta cu adevarat copilul si problema lui. Aceste etape sunt total imprevizibile. Un parinte poate trece de la o etapa la alta in mod aleator. Unii parinti sar peste etape, in timp ce altii raman intr-o singura etapa pentru o perioada indelungata. Aceste etape sunt:

NEGARE: “De fapt nu este nimic in neregula” “Asa am fost si eu cand eram copil, nu va faceti griji” “Va face progrese”

CULPABILIZARE: “Il infantilizezi” “Astepti prea mult de la el” “Nu s-a transmis din familia mea”

FRICA: “Poate ei nu-mi spun care este problema reala!” “Daca este mai rau decat imi spun ei?” “Se va casatori vreodata? Va merge la facultate? Va absolvi?”

INVIDIE: “De ce nu poate fi ca sora lui sau verii sai?”

DURERE: “Ar fi putut avea atata succes daca nu avea problema de invatare!”

NEGOCIERE: “Sa asteptam pana anul viitor! ” “Poate ca problema se va rezolva daca ne mutam (sau se duce in tabara etc).”

FURIE: “Profesorii nu stiu nimic.” “Nu-mi place acest cartier, aceasta scoala … acest profesor.”

VINOVATIE: “Mama mea a avut dreptate, ar fi trebuit sa fi folosit scutece din bumbac cand a fost bebelus.” “Mai bine nu lucram in primul sau an de viata.” “Am fost pedepsit pentru ceva si copilul meu are de suferit ca rezultat.”

IZOLARE: “Nimanui nu-i pasa de copilul meu.” “Tu si eu impotriva lumii. Nimeni altcineva nu intelege.”

FUGA: “Sa incercam aceasta terapie noua - Popeasca spune ca functioneaza!” “Voi merge din clinica in clinica, pana cand cineva imi va spune ceea ce vreau sa aud!”

Repetam, modelul acestor reactii este total imprevizibil. Aceasta situatie se agraveaza prin faptul ca, frecvent, mama si tatal pot fi implicati in etape diferite si contradictorii in acelasi timp (de exemplu, culpabilizare vs negare; furie vs. Vinovatie). Acest lucru poate face comunicarea foarte dificila.

Vestea buna este ca, cu ajutor specializat, majoritatea copiilor cu deficiente de invatare pot face progrese excelente. Exista multi adulti de succes, cum ar fi avocati, oameni de afaceri, medici, profesori etc., care au avut dificultati de invatare, dar le-au invins si au devenit oameni de succes. Acum, cu educatia speciala si multitudinea de materiale, copiii cu dificultati de invatare pot fi ajutati din timp.

Sfaturi pentru parintii copiilor cu dificultati de invatare:

1. Luati-va cat de mult timp este necesar pentru a va asculta copiii (incercati sa intelegeti ce mesaj vor sa va transmita).
2. Aratati-va afectiunea prin atingeri, imbratisari, gadilat (au nevoie de mult contact fizic).
3. Incurajati-le punctele forte, interesele, abilitatile. Incercati sa echilibrati problema lor de invatare prin incurajari.
4. Recompensati-i cu laude, cuvinte bune, zambete, reconfortati-i de cate ori aveti ocazia.
5. Acceptati-i pentru ceea ce sunt si pentru potentialul lor uman de crestere si dezvoltare. Fiti realist in asteptarile si cerintele dumneavoastra.
6. Implicati-i in stabilirea regulilor si activitatilor de familie.
7. Spuneti-le atunci cand au un comportament neadecvat si explicate-le cum va simtiti cu privire la comportamentul lor, apoi propuneti-le moduri mai adecvate de a se comporta.
8. Ajutati-i sa-si corecteze greselile aratandu-le sau demonstrandu-le ce trebuie sa faca.

1. Nu-i bateti la cap!
2. Dati-le sarcini usoare, responsabilitati casnice obisnuite.
3. Dati-le o mica suma de bani si invatati-i cum pot sa si-o gestioneze.
4. Oferiti-le jucarii, jocuri, activitati motrice, cat mai multe posibilitati pentru a le stimula dezvoltarea.
5. Cititi povestiri placute pentru ei si cu ei. Incurajati-i sa puna intrebari, sa discute pe marginea povestii, sa spuna sau sa reciteasca povestea.
6. Cresteti-le capacitatea de concentrare prin reducerea distractorilor din mediul lor (oferiti-le un loc de lucru, de studiu, de joaca).
7. Nu ramaneti fixati pe etapele scolii traditionale. Este important ca ei sa se dezvolte in ritmul lor si sa-i recompensati pentru acest lucru.
8. Duceti-i la biblioteci si incurajati-i sa-si aleaga carti interesante.
9. Puneti-i sa imparta cartile si informatiile cu dumneavoastra.
10. Oferiti-le carti si alte materiale care sa le stimuleze dezvoltarea.
11. Ajutati-i sa-si dezvolte stima de sine si sa concureze mai degraba cu ei insisi decat cu ceilalti.
12. Insistati sa coopereze prin jocuri sociale si intrajutorare.
13. Serviti drept model prin lectura si discutarea materialelor de interes personal. Impartiti cu ei cateva din lucrurile pe care le cititi si le faceti.
14. Nu ezitati sa va consultati cu profesori sau alti specialisti ori de cate ori simtiti ca este necesar pentru a intelege mai bine ce puteti face pentru a va ajuta copilul sa invete.